Confesiune

Mi-e dulce rătăcirea prin labirint
Labirintul simţirilor adânci
Caut, găsesc, pierd
Însă nu dragostea…
Şi-a deschis geana soarele
Şi am păşit în lumină
În faţă stăteai tu
Şi în urmă tot tu creşteai
Ce minunat
Sa am pieptul plin de tine !
Atingerea a îndulcit sufletul
Dar nu a umplut fericiri
Fericirea mea e Cerul
Cu sori mii, cu galaxii
Dar tot fără ai tăi ochi
N-aş atinge decât pământ
Decât noroi şi piatră...
Alerg, oprindu-mă veşnicii
Clipele noastre umplă goluri
Uneori plouă mărunt, dar plăcut
Strâng picături – cristaluri
Si-n fiecare cristal e o celulă din tine
Ce mă-nrobeşte…
Tu – adorabil copil rătăcit
Copil, dar nu inocent
Eu – copil pedepsit,
Copil bizar
Noi – răsărit,
Noi – clipe identice
Noi – ploaie şi sol
Noi – liră şi cântec
Ce frumoasă e viaţa !
O ador
Ca şi pe tine!

03 noiembrie 2000